
Anna Siskova și Magali Kempen sunt noile campioane în proba de dublu de la Transylvania Open! Ele au câștigat finala în fața perechii Jaqueline Cristian/Angelica Moratelli, după două seturi în care au fost mai inspirate: 6-3, 6-1.
Echipa Cristian/Moratelli a început finala puternic, distanțându-se la 2-0, însă de de aici încolo totul a fost despre Siskova și Lempen, o echipă care a jucat pentru prima dată împreună la acest turneu. De asemenea, atât pentru Siskova, o cehoaică de 23 de ani, cât și pentru mai experimentat Kempen, acesta e primul lor trofeu WTA câștigat în proba de dublu. Kampen, în vârstă de 30 de ani, și-a început sezonul chiar la Cluj, aceasta fiind prima ei competiție în 2025. Belgianca nu a mai jucat din noiembrie, de la turneul de la Merida, din Mexic, unde, de asemenea, a ajuns până în finală.
În drumul lor către acest prim trofeu WTA la dublu, Siskova și Kempen au eliminat și două echipe favorite: întâi pe Sizikova Yana și Fanny Stollar (favorite 2), în sferturile de finală, apoi pe Qianhui Tang și Emily Appleton (favorite 4), în semifinale.
Ediția a 5-a a Transylvania Open se încheie cu încă o jucătoare din România ajunsă în finală și, în ciuda înfrângerii, rămâne un parcurs bun pentru Jaqueline Cristian, cea care deși a fost departe de forma ei obișnuită, fiind răcită, a reușit să lege victoriile la dublu și să se bifeze încă o ediție în care o româncă ajunge în finala turneului de la Cluj, după Simona Halep (simplu, 2021), Irina Bara (dublu, 2021), Gabriela Ruse (2023, simplu) și Ana Bogdan (2024, simplu).