Shop Transylvania Open Tickets
3 - 11 feb. 2024 Cluj-Napoca

Transylvania Open WTA250, ediția a IV-a

Transylvania Open, votat de jucătoare cel mai bun turneu WTA 250 în 2022 și 2023, a obținut o nouă poziție în calendarul Woman’s Tennis Association (WTA) și revine în BT Arena la mai puțin de cinci luni de la încheierea ultimei ediții. Cea de-a patra ediție a turneului de tenis din Cluj-Napoca va avea loc în perioada 3-11 februarie 2024, la începutul sezonului competițional, imediat după Linz Open, turneul din Austria WTA500. Cea de-a patra ediție a turneului de tenis din Cluj-Napoca va avea loc tot în sala polivalentă BT Arena din Cluj-Napoca. Meciurile se vor juca indoor, pe hard, pe cele două terenuri de tenis care vor fi amenajate. În total, 32 de jucătoare vor concura la meciurile de simplu, și 16 echipe la dublu, pentru 280 de puncte WTA și premii în valoare de 267,082$. În plus, tabloul de calificări va avea 24 de jucătoare, iar meciurile se vor juca în zilele de 3-4 februarie.

Despre Transylvania Open WTA 250

Transylvania Open este cel mai important turneu de tenis feminin din România și face parte din categoria WTA 250. Evenimentul reunește jucătoare de top din întreaga lume pentru o săptămână de competiție intensă în BT Arena din Cluj-Napoca. Cu o creștere constantă în popularitate, Transylvania Open WTA 250 continuă să promoveze tenisul feminin în România și în lume.

Detalii Turneu