Shop Transylvania Open

Jaqueline Cristian trece din nou de Celine Naef, avansează în turul 2 la Transylvania Open!

După victoria pe care a obținut-o pe tabloul de dublu, alături de Irina Bara, marți seară, Jaqueline Cristian revine cu victorie și pe tabloul de simplu al Transylvania Open 2023,  după ce a trecut în două seturi simetrice, 6-4, 6-4, de elvețianca Celine Naef.

Cu această victorie, Jaqueline ajunge la 11 victorii din ultimele 15 meciuri jucate. După US Open, Cristian a ajuns cel puțin în sferturile de finală la toate turneele la care a participat (Bari, București, Parma, Rouen – toate turnee WTA125K).

În urma acestor rezultate, Jaqueline a revenit în top 100 WTA, iar un parcurs lung la Cluj o poate readuce aproape de cea mai bună clasare în clasamentul WTA.

Pentru a doua oară în ultimele două săptămâni, Jaqueline a învins-o pe Naef, jucătoare clasată pe locul 121 mondial, după ce săptămâna trecută reușea să o elimine în trei seturi la Rouen (WTA125K), turneu unde Jaqueline a ajuns până în semifinale.

Primul set a fost unul foarte echilibrat, Jaqueline fiind nevoită să revină din urmă de fiecare dată. Echilibrul s-a rupt în game-ul opt, când românca a izbutit break-ul și s-a așezat în poziția de-a servi pentru set – o misiune de care s-a achitat impecabil, în condițiile în care a serviciul a fost la cote înalte. În acest prim set, Jaqueline nu si-a pierdut niciodată serviciul și a pierdut doar trei puncte cu primul repunere.

Cu primul set câștigat, Jaq – cum e alintată de fani – a avut grijă să închidă rapid socotelile în setul doi, rămânând concentrată și atentă la ce are de făcut: a făcut break-ul devreme, la 2-2, și a reușit să păstreze acest avantaj până la final, având de partea sa serviciul, care astăzi a ajutat-o foarte mult. Și în setul doi, Jaqueline și-a păstrat aceleași procentaje bune la serviciu, neavând de înfruntat nicio minge de break.

Pentru o revenire în sferturile de finală la Transylvania Open, Jaqueline va trebui să treacă de Eva Lys, cea care a eliminat-o în două seturi pe Sorana Cîrstea, favorită principală.