
Anastasia Potapova, favorita 4 Cluj, o învinge în trei seturi pe Anna Bondar, merge mai departe în semifinalele Transylvania Open. A fost 7-5, 3-6, 6-1 (în două ore și 28 de minute) pentru Potapova, care a obținut astfel a doua victorie de anul acesta în fața jucătoarei din Ungaria. Anastasia câștigase – în trei seturi disputate – și meciul lor din Australia, la Yarra Valley.
Pentru Potapova, aceasta a cincea semifinală WTA din 2022, după Istanbul, Praga, Hamburg și Laussane. În urma acestui rezultat, ea va intra pentru prima dată între primele 45 de jucătoare ale lumii.
Revederea cu Anna Bondar a fost la fel de echilibrată și intensă precum cea din ianuarie, de la Yara Valley, cu Bondar având, pentru multă vreme, toate răspunsurile la tenisul agresiv, dar așezat al rusoaicei.
În setul decisiv însă, Potapova a jucat excelent toate punctele importante, a salvat cele șase mingi de break avute de adversară și a cedat doar patru mingi cu primul serviciu.
În semifinale, Anastasia Potapova se va întâlni cu învingătoarea meciului Anna Blinkova – Anhelina Kalinina.
Potapova powers through!
Anastasia Potapova is our first semifinalist this year. A 7-5, 3-6, 6-1 win against Anna Bondar in which she saved 14 of 17 break points faced. #TO2022 pic.twitter.com/ZRuItYKmUa
— Transylvania Open (@TransylvaniaOpn) October 14, 2022