
Două campioane de Grand Slam și trei jucătoare din România pe tabloul Transylvania Open
Știm primele 22 de jucătoare de pe tabloul celei de-a doua ediții a Transylvania Open, iar tabloul se anunță din nou foarte ofertant! Printre jucătoarele care vor lupta pentru trofeu se numără două câștigătoare de Grand Slam, Barbora Krejcikova și Emma Raducanu, trei jucătoare din România în mare formă, Irina Begu, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian, și lista continuă cu alte sportive valoroase din Top 100 WTA.
Uite câteva idei despre sportivele pe care le vom vedea la Cluj, între 8-16 octombrie. Pe cele mai multe dintre ele ți le vom prezenta în zilele următoare.
Barbora Krejcikova a câștigat titlul la Roland-Garros în sezonul precedent, primul ei trofeu de Grand Slam la simplu. De altfel, în sezonul 2021 Barbora a fost o prezență constantă în fazele avansate ale turneelor de Grand Slam, ea ajungând în optimi la Wimbledon și în sferturi la US Open, calificându-se la WTA Finals 2021. De asemenea, anul acest a ajuns, în start de sezon, în sferturi și la Australian Open. Din păcate, după aceea problemele de sănătate i-au frânat ascensiunea, dar Barbora a compensat la dublu, unde a încheiat sezonul neînvinsă în turneele de Grand Slam în care a participat alături de Katerina Siniakova, câștigând titlurile la Australian Open, Wimbledon și US Open. Barbora și-a completat astfel Career Golden Slam, adică au câștigat toate cele patru turnee de Grand Slam, plus medalia olimpică de aur la Tokyo.
Emma Raducanu a promis anul trecut, la Cluj, că va reveni, și se ține de cuvânt. Emma a jucat sferturi de finală la ediția inaugurală a Transylvania Open, la care a spus că s-a simțit minunat. 2022 a fost primul ei an complet în circuit, iar jucătoarea britanică de origine română va căuta la Cluj primul ei titlu WTA al carierei. Și cu siguranță are pe cineva în colțul ei care știe cum se câștigă unul, și știe cum se câștigă și la Cluj: Dmitri Tursunov, actualul antrenor al Emmei, a fost antrenorul lui Anett Kontaveit, prima campioană din istoria Transylvania Open, câștigătoare a ediției 2021 într-o finală cu Simona Halep.
Irina Begu este, în acest moment, Romanian No. 2, după seria recentă de rezultate foarte bune. Irina face tot mai mulți pași spre revenirea între primele 30 de jucătoare ale lumii și se uită chiar mai departe de atât. Justificat, dacă ne gândim că sezonul ei curent este cel mai bun din 2015 încoace în ce privește numărul de victorii obținute (30). Irina a câștigat în ultimele săptămâni turneul WTA de la Palermo și turneul WTA 125k de la București, asta după ce, în vară, reușise optimi la Roland-Garros și turul al treilea la Wimbledon. La Cluj, în BT Arena, Irina se va număra printre jucătoarele cu pretenții la titlu.
Ana Bogdan e și ea într-o formă excelentă în acest moment, la timp pentru Transylvania Open. Vara Anei a fost la înălțime, ea reușind să se califice în prima finală WTA a carierei, la Varșovia, unde doar Caroline Garcia, una dintre cele mai în formă jucătoare ale sezonului, a putut-o opri. Mai apoi, Ana a câștigat titlul WTA 125k de la Iași și a jucat o nouă semifinală WTA la Portoroz. Un vis declarat al Anei este să câștige primul ei titlu WTA, și ce loc mai bun pentru o astfel de performanță decât Clujul, un oraș în care Ana se simte ca acasă?
Jaqueline Cristian se simte și ea ca acasă în BT Arena, acolo unde adoră să joace, mai ales cu fani în tribune, lucru posibil anul acesta. Anul trecut, Jaq a făcut sferturi de finală în prima ediție a Transylvania Open, și a dus apoi acea formă mai departe, jucând, chiar săptămâna care a urmat după Cluj, prima ei finală a carierei, la Linz. Anul acesta, ea a trebuit să absenteze șase luni din cauza unei accidentări, dar doar ce a revenit pe teren și a făcut-o cu succes, câștigând un turneu ITF în Franța, la Le Neubourg.
Pe tabloul Transylvania Open sunt și multe jucătoare talentate, din noul val, precum Marta Kostyuk (20 de ani, Ucraina), semifinalistă la ediția de anul trecut, Diane Parry (20 de ani, Franța), Jule Niemeier (23 de ani, Germania), Ann Li (22 de ani, SUA) sau Xiyu Wang (21 de ani, China), de care vom auzi curând și în turnee de Grand Slam. Dar și jucătoare de mare experiență, capabile să bată pe oricine din lume în ziua lor bună, precum Sara Sorribes-Torno, Anhelina Kalinina, Tereza Martincova sau Magda Linette. De asemenea, revine la Cluj Mayar Sherif, campioana Winners Open 2021.
Vom avea un mix de experiență și tinerețe la Cluj, o combinație de stiluri și generații diferite și un turneu care va oferi cu certitudine meciuri tari și spectacol.