Shop Transylvania Open

Eva Lys își continuă săptămâna de poveste la Cluj, se califică în semifinalele Transylvania Open!

După ce a salvat o minge de meci în meciul de joi seară cu Jaqueline Cristian, Eva Lys își continuă săptămâna excelenta cu o nouă victorie, una care o duce în prima semifinală WTA 250 a carierei. Lys a trecut în două seturi scurte, 6-2 și 6-2, de Ekaterina Makarova, bifând astfel cel mai notabil rezultat din carieră.

În vârstă de 21 de ani, Lys a avut câteva prestații remarcabile în aceste zile la Cluj. Întâi, a eliminat-o pe Sorana Cîrstea, favorita principală, apoi a salvat acea minge de meci cu Jaqueline Cristian, iar acum se califică în prima ei semifinală WTA după o victorie categorică în fața Makarovei, care avea, la ora meciului, patru victorii consecutive, venind din calificări.

În urma acestui rezultat, Lys se apropie de intrarea – în premieră – în Top 100 WTA.

Așa cum a arătat întreaga săptămână, Lys a avut o evoluție curată și contra Ekaterinei Makarova: n-a oferit cadouri și a arătat o disponibilitate la efort remarcabilă.

Următoarea adversară pentru Lys va fi Tamara Korpatsch, în ceea ce va fi un duel 100% german. Cele două nu s-au mai întâlnit niciodată până acum.