Shop Transylvania Open

Gabriela Ruse câștigă cu Emiliana Arango, obține calificarea în semifinalele Transylvania Open!

Gabriela Ruse se califică în semifinalele turneului de la Transylvania Open după o victorie importantă cu Emiliana Arango, jucătoare clasată pe locul 118 WTA. Gabriela a învins-o în trei seturi, 6-1, 0-6, 6-1 pe Arango, într-un meci cu multe întorsături de situații, în care fiecare jucătoare a arătat, pe rând, un tenis excelent. Gabriela a fost impresionantă în primul set, respectiv în decisiv, iar Arango a avut o evoluție fără greșeală în setul doi.

Prin calificarea în semifinalele Transylvania Open, Gabriela devine prima jucătoare de la Simona Halep încoace (2021) care ajunge în această fază la Cluj. Mai mult decât atât, este cel mai relevant rezultat pe care Gabriela îl obține în 2023, aceasta fiind prima ei semifinală WTA 250 a anului.

După un sezon cu adevărat complicat, în care nu reușise – până la Cluj – să lege mai mult de două victorii în vreun turneu WTA, Gabriela căuta un rezultat bun la TransylvaniaOpen, care să-i readucă încrederea și să-și recladească clasamentul.

După trei victorii foarte bune, în fața unor jucătoare mult mai bine clasate, Gabi se apropie de revenirea între primele 130 de jucătoare ale lumii.

Întâlnirea cu Emiliana Arango, jucătoare care se află în cea mai bună formă a carierei – reușise să lege două sferturi de finale WTA (la Guadalajara, WTA 1000 și acum, la Cluj) – a fost una atipică din punct de vedere al desfășurării: Gabriela a dominat clar primul set, jucând un tenis incredibil de precis, apoi a fost rândul jucătoarei din Columbia să își ridice nivelul și să domine, câștigând setul doi la zero.

După două seturi relativ în oglindă, decisivul a mers pe aceeași traiectorie: Gabriela și-a recăpătat ritmul și a reluat lucrurile de unde le lăsase în primul set, jucând foarte agresiv, foarte intens și exact.

Pentru prima ei finală WTA la Cluj – și a treia a carierei – Gabriela va trebuie să treacă de Ana Bogdan sau Rebeka Masarova.