Jaqueline Cristian a devenit a cincea jucătoare din România care ajunge într-una dintre finalele Transylvania Open în cei cinci ani de existență ai turneului, după Simona Halep și Irina Bara (2021), Gabriela Ruse (2023) și Ana Bogdan (2024).
Am vorbit cu Jaq despre momentul ei din acest start de sezon în care a reușit să ajungă în premieră în turul al treilea al unui turneu de Grand Slam, apoi – deși chinuită de o răceală puternică – a ajuns până în finala de dublu de la Cluj.
Jaq, vii după o perioadă foarte bună. Ai avut un Australian Open excelent, cu un prim tur 3 la un turneu de Grand Slam. Cum te simți? Câtă încredere îți dă ce ai făcut acolo?
Mă simt foarte bine. Rezultatul de la Australian Open a venit cu multă încredere. Din păcate, am avut un setback, pentru că am răcit foarte rău. Aici s-a înrăutățit starea mea și, din păcate, n-am putut să fiu la 100%, nici pe departe. A fost un chin să mă dau jos din pat în fiecare zi. Evident, îmi pare rău, nu voiam să se întâmple asta tocmai aici. Dar ăsta e tenisul, merg mai departe.
În rest, joc bine, mă simt ok. Sunt pozitivă, încerc să îmbunătățesc cât pot de mult partea de mișcare. De aici simt că a venit plusul în Australia. Evident că totul este foarte mental în tenis și că, dacă ești bine cu capul, atunci și fizicul e acolo. Dar dacă ai un fizic pe care chiar poți să te bazezi, ajută mult capul.
Înainte de turneul de la Cluj, te apropiaseși de cea mai bună clasare a ta. Asta după ce, acum câțiva ani, ai trecut printr-o accidentare gravă. Cum ai trecut prin povestea aceea? Te simți mai pregătită pentru următorul pas?
Chiar luna asta se fac 3 ani de la accidentare. Foarte multe lucruri s-au schimbat de atunci. M-am maturizat, sunt un pic mai conștientă de tot ce se întâmplă, văd și tenisul, și viața de pe tur un pic diferit. În același timp, perioada accidentării m-a făcut să înțeleg că tenisul nu e totul, că există viață și fără tenis. Asta îți schimbă un pic perspectiva asupra tenisului, în sensul în care te învață să te bucuri un pic mai mult de ce ți se întâmplă acum. Avem doar o carieră și nu e „a la longue”. Încerc să lucrez cu mine cât pot de mult, să îmbunătățesc tot ce se poate, de la zi la zi, atât ca jucătoare, cât și ca persoană, pentru că sunt de părere că este foarte important să fii un om bun înainte de a fi un sportiv bun.
Ai ajuns la un moment în care nu te mai mulțumesc doar un clasament, niște cifre?
Exact! Acum, poate sunt meciuri în care pierd și sunt ok cu mine și poate sunt meciuri în care câștig și nu sunt mulțumită. Aici ajungi când începi să te maturizezi și să-ți dai seama că nu e totul clasamentul și că fiecare avem drumul nostru. E loc pentru toată lumea și fiecare muncește în ritmul lui, în felul lui, în direcția lui. Mental, cam pe aici sunt…
Încerc să îmbunătățesc cât de multe pot, să văd unde sunt lipsurile și încerc să completez cât de mult. Iarăși, sunt conștientă că e un proces continuu, în tenis n-ai cum să fii sigur de ceva niciodată. Mi s-a întâmplat asta de pe o zi pe alta, am fost pusă într-o altă situație și eram, practic, în altă viață! Acum știu că nu e nimic bătut în cuie, dar, atunci când nimic nu e sigur, totul e posibil. Și atunci trebuie să iei partea bună și să fii deschis spre orice oportunitate. Trebuie să fii pregătit. Și ca să fii pregătit e nevoie de disciplină, de rutina de fiecare zi, de o direcție bună, pentru că, atunci când vine momentul, trebuie să fii pregătit să-l iei.
O 2025 a fost special și pentru că a marcat retragerea Simonei Halep din tenisul profesionist. Cum ai trăit tu momentul și care crezi că e moștenirea pe care o lasă Simona și generația ei?
A fost un moment foarte emoționant și trist în același timp. Am putut să empatizez cu toată bucuria și cu toată eliberarea pe care o simțeai în vocea ei când a făcut anunțul și am putut să înțeleg de ce s-a ajuns aici. M-am pus în locul ei de multe ori și mi-am zis că aș fi făcut același lucru. Până la urmă, cum a spus și ea, trebuie să știi când să spui stop și să te și bucuri de viață, pentru 30 de ani n-ai fost om, ai fost robot, un sportiv de cea mai mare performanță, ai făcut cele mai mari sacrificii, iar acum a venit momentul să te bucuri de ele. Mi se pare perfect normal.
Clar, este cea mai bună sportivă din istoria României și o să rămân așa foarte mult timp, pentru că este foarte greu să realizezi tot ce a realizat ea. Și-a pus amprenta în tot ce înseamnă muncă și motivație și disciplină și dedicare. Efectiv, vedeai că joacă tot timpul cu sufletul și sper ca și copiii, cei care urmează drumul ăsta și care ne urmăresc și care își doresc să ajungă acolo unde a fost ea să înțeleagă că fără dedicare, fără sacrificiu, fără muncă – efectiv muncă brută! – nu ai cum. Adică nu se poate. Nu se poate să faci și școală, să faci și sport, nu se poate să ai o viață socială bună și să le ai pe toate. N-ai cum! Așa ceva nu există. Și asta trebuie să o faci de mic, de la șapte, opt, nouă, zece ani și trebuie să începi să mergi pe drumul ăsta, bineînțeles, îndrumat corect.
Un mesaj pe care Simona l-a punctat foarte bine e în legătură cu părinții care își sprijină copiii și care vor ca copilul lor să facă performanță și să fie ca Simona Halep trebuie să înțeleagă că este foarte dur ce ne alegem noi și foarte greu și trebuie să fie acolo necondiționat. Să ai sprijinul părintelui îți dă de multe ori aripi. E cel mai important. Uneori, simți că îți dezamăgești părinții, pentru că poate părinții tăi fac sacrificii enorme, iar tu știi de ele. Fără să vrei, este o presiune pe tine. Părintele poate nu pune presiune, dar tu poți să o percepi așa. Majoritatea care așa o percep.
Ai fost una dintre imaginile iconice ale Transilvania Open, care a ajuns la cincea ediție. Cum vezi tu importanța turneului și, dacă ar fi să alegi un moment special pentru tine care ar fi acela?
Momentul cu Draculina, cu capa de Dracula, clar este iconic! Transylvania Open înseamnă foarte mult pentru mine și cred că înseamnă foarte mult pentru tenisul românesc în general, este șansa noastră de a simți atmosfera înaltei performanțe.
Aici ai toate condițiile de la turneele importante. Sincer, nu văd nicio diferență între turneul de la Cluj și un WTA 500, chiar nu văd. Pentru sportivii din România, pentru sportivele din România cred că înseamnă foarte mult, pentru că au ocazia să vadă ce înseamnă performanța cu adevărat și nivelul ăsta la care toți vrem să ajungem când suntem mici.
E turneul meu special din an, pentru că este acasă și bucuria pe care o ai când joci în fața publicului tău e ceva minunată. Transylvania Open e ca un meci de Fed Cup, doar că durează o săptămână, provocarea e să rămâi cât mai multe zile în turneu, să te bucuri de atmosferă.
