Prima jucătoare din România care a intrat în Top 100 din generația care a adus tenisului românesc atâtea rezultate frumoase în ultimul deceniu, Raluca Olaru a fost un exemplu și o forță motivațională pentru cele care i-au urmat. Tot ea a fost și printre primele care au trecut linia de sosire a finalului de carieră, fiind, poate, cea mai potrivită moderatoare pentru momentul de rămas bun al Simonei Halep de la Cluj.
Din postura de intervievatoare pe teren, rol pe care îl îndeplinește cu succes la Transylvania Open deja de doi ani, alături de Horia Tecău, Raluca a ghidat cu multă empatie anunțul Simonei, contribuind la emoția unui moment care va rămâne în amintirea tuturor.
Am vorbit cu Raluca despre cum a trăit, alături de Simona, seara de marți, cum a fost pentru ea această tranziție, după o carieră dedicată performanței, ce e dificil și ce-i place la noua viață, cum își construiește un nou drum și de ce a rămas aproape de tenis.
Cum ai trăit anunțul retragerii Simonei, cu tine din rol de intervievatoare?
A fost foarte emoționant, din multe puncte de vedere. Evident, știu ce înseamnă, pentru că și eu am trecut prin momentul ăsta. Sigur, lucrurile diferă de la persoană la persoană, dar, cu siguranță, niște elemente sunt comune, pentru că ne dedicăm viața unui singur lucru pentru 30 de ani și în momentul în care acel lucru se termină, chiar dacă știm că e decizia corectă, n-au cum să nu fie și emoții implicate.
În al doilea rând, eram emoționată de momentul în sine, pentru că este Simona, pentru tot ce a însemnat pentru noi; sala era plină, era acasă, cu publicul român. Erau toate elementele îndeplinite pentru un moment de genul acesta. Eu eram în acest rol, care îmi place foarte mult, dar în același timp e un rol nou, chiar dacă am fost și anul trecut aici făcând interviuri, tot sunt la început de drum, să spunem, în partea asta. Și-mi doream foarte mult să iasă frumos momentul, îți spun sincer, în timpul meciului nu prea am putut să mă uit cu adevărat la joc, pentru că tot repetam discursul, cum să abordez și ce să zic. Voiam să iasă foarte bine și aveam emoții mari. În același timp, simțeam că știu ce am de făcut: cunoscându-o pe Simona și trecând, la rândul meu, prin experiența asta. A fost foarte frumos și mă bucur enorm că am fost atât de aproape de ea!
Simona a vorbit despre faptul că se simte eliberată odată luată decizia și mă întrebam cum a fost pentru tine, dacă și tu ai simțit această eliberare.
Da, clar. Drumul spre decizie evident a fost diferit și este diferit la fiecare jucătoare și persoană în parte. La mine, eu aveam deja o pauză cam de un an jumătate de când nu mai jucasem. Pentru mine a fost foarte important în momentul în care iau decizia și fac un anunț, să fiu sigură eu 100% că e final și că nu mă mai întorc peste un an, peste doi, peste șase luni la el. Eu așa mi-am dorit pentru mine și atunci am așteptat cât am avut nevoie. Și în momentul în care am simțit cu adevărat asta, am vrut să fac și anunțul de retragere cât mai repede, să nu mai aștept.
Ce îți place la noua viață?
Îmi place foarte mult faptul că am o viață mai liniștită. Sunt acasă cu familia și cu oamenii dragi și nu mai am acel sentiment de singurătate pe care îl aveam și care e normal să apară în acest sport, pentru că este un sport foarte singuratic, am spus-o de multe ori, chiar și în proba de dublu. Faptul că am timp acum pentru persoana Raluca, pentru sufletul meu, dincolo de ce fac, de carieră, oricare ar fi ea. Acum simt clar că, ok, am un job sau fac niște lucruri pe partea profesională, care-mi plac și pe care mi le doresc și în continuare, sunt importante pentru mine și le fac pentru că simt că pot face ceva frumos cu ele, altfel nu le fac. În același timp, știu că la sfârșitul zilei sunt omul Raluca și acum am timp pentru mine, lucru care din păcate înainte nu se întâmpla.
Cu ce ai vrea să rămână oamenii din poveștile generației voastre?
Sunt câteva aspecte importante din punctul meu de vedere. Primul fiind, bineînțeles, acel sentiment că se poate. Cred că generația noastră a transmis cu vârf și îndesat asta, evident în frunte cu Simona.
Și cu tine, că ai deschis drumul.
Și cu mine că am deschis, da. Cred că s-au schimbat lucrurile în bine în mentalitatea colectivă a fanilor din România. Sunt convinsă că este loc de mai bine și sunt motivată în această direcție. Deci asta clar, că se poate. Apoi, cred că a fost destul de evident, pentru cine a urmărit îndeaproape această generație, a fost destul de evident progresul nostru, și ca persoane, dincolo de jucătoare. Toate am învățat foarte mult și ne-am maturizat foarte mult de-a lungul timpului, asta e părerea mea, că am dus lupte grele noi cu noi, și cu mentalitatea care este destul de prezentă în România, cu multă critică, multă negativitate, multă presiune. Și în timp, mi se pare că fiecare dintre noi a reușit să se depășească și să crească foarte mult în direcția asta.
Și unul dintre lucrurile pe care mi le doresc în cariera mea de acum, de post-jucătoare, orice ar fi, că e antrenoare, că e comentatoare, că e om de media, vedem cum se așază lucrurile, dar unul dintre lucrurile pe care mi le doresc este să transmit noilor jucători, de mici, ei să crească deja cu o atitudine și o mentalitate mult mai bună legată de tenis și mai ales legată de ei ca oameni. Pentru că în momentul în care plantezi sămânța devreme e mai ușor mai târziu.
Și cred că e un scop comun în România, în general. Cred că toți cumva lucrăm la asta, prin mai multe acțiuni, generația noastră. Cred că se lucrează la asta la nivel mare, dincolo de tenis, și suntem sigur pe drumul cel bun.
Contează să rămâneți cât mai multe implicate în sport pentru asta? Tu cum ai ales să rămâi aproape de tenis?
Dacă mă întrebai acum cinci ani nu credeam, îți spun sincer, nu credeam că o să rămân, pentru că, așa cum spunea și Simona – chiar am citit interviul cu ea și m-am regăsit în multe lucruri spuse de ea – în momentul în care faci doar asta timp de atâția ani, la un moment dat vrei și altceva. În același timp, este lucrul la care te pricepi, ai trăit niște lucruri, ai niște experiențe, pe care alții de lângă tine poate nu le au. Și atunci, e normal, pentru orice om e important să aibă un scop în viață. Și pentru că nu mai joc, am simțit să fac asta.
Simți că s-a format în spatele vostru un sistem un pic mai bun decât ați avut voi?
Nu aș zice chiar sistem. Nu, suntem departe de sistem. Ce încercăm să facem la club chiar mi se pare un proiect foarte bun și greu în același timp, foarte greu, dar cu impact mare asupra tenisului românesc, de asta sunt și implicată, pentru că chiar se fac lucruri frumoase acolo și acesta ar fi un început de sistem, să spunem, dar nu e suficient să fie un singur club.
Ce văd, în schimb, este că sunt mult mai mulți oameni, evident, care au rămas. Oameni cu experiență, că sunt foști jucători, și Andrei Pavel antrenează, dau un exemplu, Victor Hănescu și-a făcut și el academia lui, eu antrenez, apoi sunt cei care au lucrat cu fetele din generația asta care evident au avut acea experiență, au fost prezenți cu ele, au trăit acele momente și au învățat lucruri. Așa că, față de când eram eu la începutul drumului și chiar și mai încolo, acum sunt mult mai mulți oameni capabili și cu experiență care să poată ghida viitoarele jucătoare, ceea ce ajută foarte mult. Sunt și multe turnee, acum din nou este o perioadă foarte bună în România.
Cum vezi impactul Transylvania Open în acest ecosistem?
Foarte mare! O generație ca a noastră merita să avem un turneu atât de frumos și atât de bine organizat, la un standard atât de înalt, la noi. Sincer, de câte ori vin aici sunt extrem de impresionată de ce reușesc ei să facă și de la an la an sunt și mai motivați și îmbunătățesc și mai mult lucrurile. Și mă bucur foarte mult că există oameni care vor să facă asta în România. Cumva, ei sunt un deschizător de drumuri, mi se pare că parcă se înmulțesc oamenii interesați să facă turnee, să facă baze, să dezvolte lucruri și în alte orașe decât București, ceea ce este foarte bine. Și este, apropo de întrebarea de dinainte, începutul unui sistem, poate.
- februarie 7, 2025
