Shop Transylvania Open Tickets
31 Jan - 7 Feb 2026 Cluj-Napoca

Sorana Cîrstea e noua campioană Transylvania Open! Sorana câștigă la Cluj al patrulea titlul WTA din carieră!

În ultimul ei an în circuitul profesionist și la ultima ei prezență pe tabloul Transylvania Open, Sorana Cîrstea își face cel mai frumos cadou posibil: un nou titlu WTA, al patrulea din carieră, cu atât mai valoros cu cât vine acasă, în România!

„O să mă retrag din tenis la finalul anului, o să mă retrag un om fericit – și asta datorită amintirilor pe care mi le-ați oferit săptămâna aceasta la Cluj!”, a spus Sorana, în frumosul ei discurs de pe teren.

Sorana a jucat în finala de azi așa cum a jucat toată săptămâna – impresionant!  – și a câștigat în fața Emmei Răducanu destul de clar, 6-0, 6-2.

Sorana a mulțumit tuturor oamenilor care au făcut posibil acest „turneu minunat, cel mai bun turneu WTA 250 și unul dintre cele mai bune din circuit”, apoi i-a urat Emmei Răducanu, învinsa ei din finală, să revină la Cluj și să câștige și ea acest trofeu.

Finala Transylvania Open a adus față în față două jucătoare care au ajuns aici prin drumuri diferite, dar la fel de convingătoare. Sorana Cîrstea a dominat categoric toate meciurile jucate în această săptămână, nu a pierdut niciun set în drumul ei spre trofeu, în timp ce Emma Răducanu a luptat mult în fiecare partidă, excelând ori de câte ori situația a cerut-o.

Pentru Sorana, nu a fost doar un alt titlu câștigat. A fost primul ei turneu WTA cucerit în România, la ultima ei apariție la Cluj, în ultimul sezon al carierei. Un astfel de rezultat nu poate avea o semnificație și o bucurie mai mari. În cazul Emmei, ar fi fost primul ei titlu WTA și al doilea trofeu din carieră după US Open, la o distanță de cinci ani.

Contextualizând, așadar, indiferent de rezultat, meciul a fost încărcat de semnificații. Două jucătoare valoroase, care și-au confirmat statutul pe parcursul acestei săptămâni, s-au întâlnit într-un meci care, într-o mai mică sau mai mare măsură, le-ar putea redefini carierele.