
Elena-Ruxandra Bertea a debutat pe un tablou WTA chiar acasă, la Transylvania Open. Tânăra de 19 ani din Brăila s-a bucurat de această primă apariție și o privește ca pe o experiență de învățare și evoluție, una care îi confirmă pașii făcuți până aici și care poate reprezenta începutul unei noi etape în parcursul ei.
„Cred că, pentru mine, cel mai important a fost să pun accentul pe cum joc de la o săptămână la alta: ce pot lua din fiecare săptămână, cum îmi pot crește nivelul la următorul meci sau la următorul turneu, cum pot gestiona mai bine momentele-cheie din meciuri. În felul ăsta am reușit să cresc și anul trecut”, spune Elena-Ruxandra, care vorbește deschis despre ce își dorește de la 2026, despre mentalitatea pe care o vrea să o demonstreze pe teren și despre lecțiile prețioase pe care le-a învățat despre ea și drumul ei în tenis: nu există secrete, ci doar disciplină și ambiție.
Felicitări pentru primul tău meci în WTA, cum te simți?
Mulțumesc! Sincer, acum sunt puțin supărată, îți dai seama că e totuși un meci pierdut, însă pot să iau din el lucrurile bune, pot să mă bucur de experiența pe care am avut-o, pentru că nu în fiecare zi joci la WTA. Pentru mine a fost primul meci pe un tablou de WTA și atunci pot să iau mai multe lucruri pozitive de aici.
Din afară, meciul s-a văzut foarte bine, ai jucat la nivelul mai experimentatei tale adversare, tu cum ai simțit?
Da, din punct de vedere al nivelului, consider că am reușit să mă apropii de ea în setul doi. Sigur, puteam să încep un pic mai bine, puteam să stau un pic mai mult la joc, să iau pulsul de la început mai bine, însă am reușit să fac lucrurile mai atent în setul doi și cred că am avut atunci câteva șanse, cel puțin la 3-3. Dacă aș fi profitat de aceste șanse, cine știe, poate era altul scorul.
Îmi doresc să muncesc și mai mult pe viitor. Trebuie să vorbesc puțin mai mult cu antrenorul meu să văd ce pot lua mai bine din acest meci, pentru că nu am avut încă timp să vorbim după acest meci. Sper din suflet să revin aici la anul!
Ai avut emoții suplimentare?
Da, am avut! Am văzut că s-a mai umplut sala, au venit din ce în ce mai mulți oameni pe măsură ce game-urile au trecut. La început nu erau atât de mulți. Mi-a plăcut că am avut susținătoari. E diferit față de turneele ITF la care joc, pentru că acolo nu prea vin oamenii să se uite. Aici chiar m-am bucurat să-i văd!
Ți-a plăcut să joci pe suprafața de aici? Cum ți se pare tabloul de concurs și cum vezi turneul în sine?
Tabloul e destul de greu, un turneu destul de tare pentru un 250 (de puncte). Foarte multe jucătoare bune. Chiar mă uitam că finala de anul trecut se joacă acum în primul tur, ceea ce e ceva foarte, foarte tare. Suprafața e bună, mi-a plăcut mult. Destul de lentă comprativ cu turneele la care joc eu. Mingile se desfăceau mult și atunci s-a încetinit puțin jocul. Per ansamblu, mi-a plăcut mult suprafața, mi-au plăcut mult condițiile și e un turneu foarte bine organizat. Îmi place și transportul, hotelul și tot, e ceva unic pentru mine să fiu aici la Transylvania Open, nu trăiesc în fiecare săptămână asta și mă bucură foarte mult!






