Shop Transylvania Open Tickets
31 Jan - 7 Feb 2026 Cluj-Napoca

Emma Raducanu se califică în finala Transylvania Open, prima finală WTA din cariera ei!

O performanță cu o însemnătate specială pentru Emma Raducanu. Prima ei finală la nivel WTA din carieră se va juca la Transylvania Open, după ce prima ei victorie în circuitul WTA fusese tot la Transylvania Open, în 2021. 

Prima semifinală de la Transylvania Open s-a jucat la o intensitate și o calitate aparte. Ambele jucătoare au muncit enorm pentru fiecare punct, au luptat să revină din situații grele și au aruncat în joc toate resursele pentru o performanță cu însemnătate pentru fiecare dintre ele. A fost o luptă spectaculoasă de la primul până la ultimul game, acel tip de meci în care se poate întâmpla orice și în care nimic nu este sigur, indiferent de cum arată scorul la un moment dat. Emma a dat impresia că este stăpână pe meci pentru o perioadă, dar Olynykova a avut aproape întotdeauna acel plus care i-a permis să revină, să întoarcă și să creeze constant probleme. 

Primul set, care a durat peste o oră, a fost extrem de dur: niciuna nu a lăsat garda jos și fiecare a încercat să arunce spre cealaltă tot ce are mai bun. Emma a pus pe masă agresivitatea și intenția clară de a dicta și de a închide punctele rapid, în timp ce Olynykova a mizat pe creativitate, combinând variația cu accelerări bine alese.

Emma Raducanu a avut mult de săpat în acest meci pentru a găsi breșe în jocul ucrainiencei. Deși britanica a fost mereu în față și a avut mai multe șanse de a se desprinde definitiv, Olynykova a revenit de fiecare dată și i-a tăiat elanul, fie egalând, fie preluând conducerea în anumite momente. Cu toate acestea, atunci când a fost necesar, Emma a blocat tenisul creativ al adversarei prin forță. Cu cât Olynykova a variat mai mult, în încercarea de a o scoate din ritm și de a o forța să greșească, cu atât Raducanu a fost mai prezentă și mai agresivă. Break-ul obținut în primul set, care i-a adus și setul, a venit pe fondul unui joc foarte curat și ofensiv din partea Emmei, care a atacat-o constant cu lovituri din ce în ce mai aspre, nelăsându-i adversarei niciun moment senzația de control.

După un set atât de greu și solicitant, ceea ce a urmat în setul al doilea a fost complet surprinzător. Puțini s-ar fi așteptat ca Olynykova să continue să pună probleme și să rămână la fel de periculoasă, chiar și condusă cu set și 3-1. Nu a încetat nicio clipă să creadă că are o șansă, iar acest lucru i-a permis să rămână fidelă planului de joc, să revină de la 1-3 în setul al doilea și să ducă meciul în decisiv. În intervalul de la 1-3 la 6-3, ucrainianca a jucat, probabil, cel mai bun tenis al ei: a mixat excelent loviturile, a accelerat doar atunci când a găsit doar atunci când a găsit mingea potrivită și a atras-o pe Raducanu în toate capcanele posibile, schimbând traiectoriile, fiind creativă și încercând să impună un ritm pe care tot ea l-a fragmentat cu o serie de artificii extrem de eficiente – scurte, slice-uri de forehand și variații constante de înălțime.

Olynykova are o capacitate remarcabilă de a jongla cu loviturile, cu efectele și cu înălțimile. Felul în care variază, trecând nonșalant de la slice la minge liftată și apoi la lovituri accelerate și pline, este derutant pentru adversare. Reușește de multe ori să-și scoată oponentele din ritm și să le oblige să joace altfel decât sunt obișnuite – fără un ritm clar, fără un tenis liniar și plat  –, iar acest lucru poate schimba frecvent dinamica unui meci, tocmai pentru că rămâne imprevizibilă și are mereu la dispoziție mai multe opțiuni pentru a câștiga un punct.

În cele din urmă însă, acest tenis variat și greu de citit a putut fi contracarat doar de agresivitatea sporită a Emmei. Nu i-a fost ușor: a fost nevoită să revină de la un break în setul decisiv, dar a rămas calmă și a continuat să preseze pentru a sparge acest mix de lovituri al ucrainiencei. Momentul-cheie al semifinalei a venit la 2-1, cu break pentru Olynykova, în setul decisiv. Din acel punct, Emma a dat drumul complet loviturilor, fără ezitare: a atacat constant, a fost extrem de agresivă și a încercat să evite intrarea în schimburi prelungite. Această decizie, combinată cu lipsa de energie resimțită treptat de Olynykova, a dus la un final de set decisiv controlat de Raducanu, care a câștigat la un moment dat 15 puncte consecutive. Olynykova a luptat până la capăt, salvând mai multe mingi de meci și încercând să revină. De această dată, nu a fost suficient: Emma a jucat doar o idee mai inspirat exact în momentele în care a avut cea mai mare nevoie.