Shop Transylvania Open
1-9 February 2025 Cluj-Napoca

Simona Halep se califică în finala Transylvania Open! Cu o nouă evoluție splendidă, Simona merge în prima finală a anului și a 40-a a carierei

Simona Halep avansează în finala Transylvania Open după o nouă victorie convingătoare și dominantă, 6-0, 6-1 cu Marta Kostyuk, obținută în doar o puțin peste o oră de joc. Este prima finală a sezonului pentru Simona, respectiv prima ei finală într-un turneu hard indoor din 2014 încoace, de la Singapore. 

Cu acest rezultat, Simona scrie o mică istorie pentru că e una dintre puținele jucătoare care timp de 12 ani neîntrerupți a jucat cel puțin o finală; prima ei finală WTA a fost reușită la Fes (WTA 250), în 2010. Iar 12 ani mai târziu, Simona va juca, la Cluj, a 40-a (!) finală a carierei. Până acum, bilanțul ei în finale e de 22 victorii și 17 înfrângeri. 

Simona merge în finală fără să cedeze vreun set în cele patru meciuri și arătând un nivel intimidant în absolut toate partidele pe care le-a jucat. Nu a pierdut mai mult de 4 game-uri pe set, iar per total, a cedat doar 12 game-uri cu Gabriela Ruse, Varvara Gracheva, Jaqueline Cristian și Marta Kostyuk. Asta, alături de evoluțiile în sine, de faptul că și-a pierdut serviciul doar o dată în turneu până acum, este una dintre cele mai clare dovezi a cum și cât a dominat Simona în această săptămână la Cluj. 

Deși învinsă categoric, Marta Kostyuk pleacă de la Cluj cu un rezultat important, care o va duce, de săptămâna viitoare, pe cel mai bun loc ocupat vreodată în clasamentul WTA (51 WTA). E drept, rămâne cu gustul amar al faptului că nu a putut evolua la capacitate maximă, fiind limitată de o problemă fizică apărută în zona coapsei – dar chiar și așa, asta nu poate șterge nici evoluția bună a Simonei, precum nici turneul bun pe care Marta l-a făcut la Transylvania Open, în ciuda acestei înfrângeri drastice.

În această semifinală, Simona a fost de neclintit la serviciu (92% la punctele câștigate cu primul serviciu), la retur (un procentaj impresionant de 50% la punctele câștigate cu returul pe primul serviciu al adversarei și aproape 60% pe al doilea) dar și la jocul din teren, terminând meciul cu doar 12 erori neforțate (trei în primul set, nouă în al doilea). 

Pentru un nou titlu WTA, Simona o va întâlni pe Anet Kontaveit, favorita 2 a turneului. Va fi, așadar, o finală între primele două favorite și vom avea parte de un meci cu mize diferite. Simona și Anett se vor întâlni mâine pentru a patra oară, ultimele trei meciuri fiind câștigate de către Simona. Cele două au mai jucat la Miami 2017 (6-3, 6-0 Simona), Roma 2017 (6-2, 6-4 Simona) și Australian Open 2020 (6-1, 6-1 Simona).