Jaqueline Cristian traversează, în acest moment, cel mai bun moment al carierei. Clasată pe locul 35 în clasamentul WTA și venind după sferturi de finală la Adelaide International, a ajuns la Cluj mai motivată ca niciodată să lupte pentru titlu.
„Ediția asta mi se pare una dintre cele mai puternice. E una foarte solidă, completă, suntem o mulțime de jucătoare cu diferite stiluri și nu e deloc ușor. Oricât ne bucurăm noi să jucăm acasă, îți dorești (în primul rând) să joci bine.”
În ultimul an, Jaqueline și-a continuat nu doar ascensiunea în clasament, dar mai ales progresul obiectiv la nivel de joc și înțelegere a jocului ei. E un progres rezultat din munca pe care o depune zilnic, alături de o echipă pasionată și implicată în îmbunătățirea fiecărui detaliu al jocului ei, dar și prin deschiderea ei să încerce lucruri noi, să ajusteze și să schimbe ce nu funcționează.
Am întrebat-o pe Jaqueline cum privește spre această a șasea ediție de Transylvania Open.
„Pentru mine, trofeul de aici de la Transylvania Open, cum am mai spus, e trofeul pe care mi-l doresc cel mai mult. Știu că atunci când spun chestia asta se poate interpreta ca o presiune, însă, în același timp, mereu când am jucat acasă, aici sau la Iași, am jucat cu drag. Nu încerc decât să mă bucur că joc acasă – pentru că nu avem șansa asta foarte des. Mă încarcă, simt mai multă energie, simt că am un extra săptămâna asta. Bineînțeles, păstrez același ritm la antrenamente, cu echipa și modul în care abordăm meciurile, la care adaug extra-ul de la public: se simte diferit când ești acasă și lumea e acolo pentru tine. Așa că voi încerca să fac tot posibilul să îmi urmez jocul, la fel cum am făcut-o și în Adelaide, și să prelungesc săptămâna asta cât mai mult.”
Cum i se par tabloul și ediția actuală de Transylvania Open?
„Tabloul mi se pare foarte bine echilibrat, adică am încercat, pe tot posibilul, să nu trag românce (zâmbește), să nu jucăm între noi. Dacă aș fi putut să aleg, aș fi preferat să fie Sorana pe partea de sus și Potapova pe partea de jos. Pentru că una e să joci în semifinală, alta e să joci în finală. Dar realitatea e că mai sunt trei meciuri până acolo (până la semifinală). Trei meciuri tari. Ediția asta mi se pare una dintre cele mai puternice. E una foarte solidă, foarte completă, suntem o mulțime de jucătoare cu diferite stiluri și nu e deloc ușor. Oricât ne bucurăm noi să jucăm acasă, îți dorești să o faci bine. E o linie foarte fină între a face bine și a nu ieși nimic. Atunci e normal că trebuie să iei fiecare zi pe rând. Doamne-ajută! să ajungem noi în semifinale și să avem atunci problema asta. Am mai trăit asta acum doi ani, când am jucat semifinala cu Ana.”
Despre turneu în sine, Jaqueline a spus:
„Tot timpul când vin aici mă simt ca acasă, oamenii au grijă de noi într-un mod impecabil, nu am ce să reproșez nimănui. E ceva diferit când ai fost jucător și acum ești director de turneu, pentru că ești în contact cu jucătorul, vezi care îi sunt nevoile. Patrick (n.a. Patrick Ciorcilă, directorul turneului) are grijă și încearcă să facă tot posibilul pentru noi. Ăsta e un factor, chiar și pentru celelalte jucătoare, cu oricine am vorbit, toată lumea vorbește la superlativ de turneul ăsta. În aceeași săptămână mai e un turneu și are un tablou un pic mai slab, pentru că jucătoarele au preferat să vină aici – tocmai datorită condițiilor. Transylvania Open e foarte bine văzut, nu a fost degeaba ales unul dintre cele mai bune turnee WTA 250 din lume. Deci ediția din acest an e cel puțin la fel de bună ca anii trecuți, poate chiar mai bună.”
Pe Jaqueline o bucură și forma bună în care au ajuns aici ea și celelalte jucătoare din România.
„Toate venim în formă, și eu, și Gabi, și Sorana. Faptul că Ana a primit wildcard este, din nou, un plus. Avem și o junioară, Ruxandra Bertea, pe care cred că o ajută foarte mult acest turneu și această experiență, pentru că e momentul în care își dă seama ce se întâmplă la nivelul ăsta. E totul foarte bine.”
