Shop Transylvania Open Tickets
31 Jan - 7 Feb 2026 Cluj-Napoca

Jaqueline Cristian: „Îmi doresc foarte mult să continui pe drumul pe care sunt acum. Vreau să fiu mai bună în fiecare zi”

Imediat după frumoasa ei victorie cu Lucrezia Stefanini, în primul tur al Transylvania Open 2026, Jaqueline Cristian s-a prezentat la conferința de presă pentru a ne spune cum a simțit sprijinul publicului, cum își evaluează nivelul de joc, ce ambiții are pentru actuala ediție a turneului ei de suflet – așa cum l-a numit chiar ea -, și cum vede ascensiunea ei din ultima vreme.

„A fost un meci foarte greu (râde). Chiar a fost un meci foarte greu, nu e niciodată ușor să-ți începi turneul acasă. Deși am început foarte bine meciul, adversara și-a ridicat nivelul extrem de bine. Eu am făcut mici greșeli, dar nu pot să zic că ceva extraordinar, iar ea și-a jucat șansa, am băgat-o în meci. După aceea a intervenit mentalul. De asta sunt cea mai mândră de meciul de astăzi: pentru că a fost o luptă continuă, un nivel foarte ridicat de tenis, un meci foarte fizic, unde am reușit să stau foarte bine și sunt foarte fericită și cu încredere pentru următorul tur”, a spus Jaqueline, care va juca miercuri contra Dariei Snigur.

„Simt foarte multă energie de la public, uit tot ce înseamnă oboseală, picioare grele, tensiunea scorului, mă pierd în aplauzele și energia mulțimii și mă încarc cu asta înainte de punct. E un extra-push de încredere pe care cel puțin astăzi așa l-am simțit și am încercat să îl transpun în punct și pe teren cât mai mult și să mă agăț de orice „extra” pe care l-am avut astăzi, ca să pot duce meciul până la capăt și să câștig.”

Jaqueline a spus că i-a fost foarte dor să joace în fața publicului de la Cluj. „Să joc chiar pe terenul ăla, mă simțeam <în casa mea> și mi-am zis că sunt pe teren și să profit de energia publicului. Anul trecut nu am putut și mi-a lipsit asta, am încercat să păstrez echilibrul, să nu o dau în prea mult și să nu iasă lucrurile și chiar m-am bucurat. Chiar și la mingile pe care le pierdeam. A fost o luptă și m-am bucurat să văd publicul, să-l văd acolo pentru mine. Mi-au dat curaj și m-am simțit fericită.”

Despre drumul bun pe care se află (este pe cea mai bună clasare a carierei, locul 35 WTA), Jaq a adăugat:

„Îmi doresc foarte mult să continui pe drumul pe care sunt acum. Mă antrenez bine, sunt sănătoasă, muncesc bine zi de zi, ceea ce înseamnă foarte mult, pentru că asta arăți la meciuri. În continuare încercăm să ajustăm, să îmbunătățesc jocul, atitudinea și doar să pot să fiu mai bună decât eram ieri.”