Shop Transylvania Open Tickets
3 - 11 feb. 2024 Cluj-Napoca

TO, ziua 2, recap | Jaqueline Cristian avansează în turul doi, Anastasija Sevastova obține prima victorie într-un turneu WTA după doi ani

Pentru al doilea an la rând, Jaqueline Cristian se califică în turul doi la Transylvania Open. Cristian a învins-o în două seturi, 6-3, 6-2 pe Marina Bassalos Ribera, jucătoare clasată pe locul 105 mondial, ajunsă pe tabloul principal ca lucky loser (după retragerea de ultim moment a lui Miriam Bulgaru).

Pentru Jaqueline Cristian, victoria obținută la Cluj este a doua pe care ea o reușește în acest început de an, după o serie nefastă de patru înfrangeri consecutive.

Inițial, Jaqueline era programată să joace contra lui Miriam Bulgaru, în ceea ce ar fi fost un duel 100% românesc foarte așteptat. Doar că, din cauza unor probleme medicale, Bulgaru a fost nevoită să se retragă din turneu în ultimul moment, locul ei fiind luat de Marina Bassalos Ribera.

Marina Bassalos Ribera e o jucătoare de 24 de ani cu o ascensiunea interesantă în circuitul WTA: în decurs de un an, ea a urcat peste 100 de locuri in clasamentul WTA, iar în 2023 a ajuns în trei finale de turneu WTA125K, câștigând două dintre ele.

Teoretic, Bassalos Ribera era o adversară dificilă pentru Cristian. Însă Jaqueline a reușit să-și facă viața ușoară: a servit bine, a găsit mereu un echilibru între ofensivă și atac, iar erorile ei au fost puține. Serviciul, pe care nu și l-a pierdut niciodată pe tot parcursul meciului, a fost și el la un nivel înalt: procentaj de peste 80% din punctele câștigate cu primul serviciu. Per total, a fost un meci în care aproape tot ce a încercat i-a și ieșit.

Pentru o nouă calificare în sferturile de finală la Transylvania Open, Jaqueline va juca cu Clara Tauson, pe care a întâlnit-o și săptămâna tracută la Linz, unde s-a impus clar Tauson: 6-2, 6-0.

Anastasija Sevastova se reîntoarce cu victorie într-un turneu WTA

După doi ani de pauză, Anastasija Sevastova câștigă primul meci într-un turneu WTA: 6-2, 6-3 contra Andreei Mitu. E prima victorie din ianuarie 2022 încoace pentru jucătoarea din Letonia, câștigătoare a patru turnee WTA, semifinalistă de Grannd Slam și ocupantă a locului 11 mondial în 2018.

În ianuarie 2022, Sevastova a anunțat că va lua o pauză nedeterminată de la tenis, din cauza accidentărilor care nu îi mai permiteau să evolueze așa cum își dorea. În această perioadă de pauză ea a devenit mamă, iar la finalul anului 2023 a anunțat că e pregătită să revină în tenis.

E important de amintit că Sevastova și-a anunțat retragerea din tenis în 2013, ca apoi să revină – cu mare succes – doi ani mai târziu: în perioada 2015 – 2022, Anastasija a atins cele mai importante borne, ajungând aproape de primele 10 jucătoare ale lumii, câștigând alte trei titluri WTA și calificându-se în semifinale la US Open, cel mai relevant rezultat al carierei sale.

Pentru a doua oară, așadar, Sevastova e pregătită de revenire – iar această revenire a început cu dreptul, ea ajungând în optimile de finală la Cluj. În meciul următor, letona o va întâlni pe Elina Avanesyan, favorita 6 a turneului.

Tamara Korpatsch, campioana en-titre de la Cluj, a fost eliminată

Campioană la Transylvania anul trecut, Tamara Korpatsch a pierdut devreme anul acesta, învinsă în primul tur de Elina Avanesyan, după un meci intens, de peste două ore de joc: 6-4, 7-6.

Avanesyan confirmă astfel perioada bună prin care trece, ea ajungând la Cluj după ce a reușit să ajungă în turul trei la Australian Open, trecand, printre altele, și de Maria Sakkari.

În turul urmator, Avanesyan o va întâlni pe Anastasija Sevastova, cu care nu s-a mai întâlnit niciodată până acum